Palatul Neuhausz,
o bijuterie arhitecturală
în inima Timișoarei

Monument arhitectural și istoric de clasa A

Spatii de inchiriat

Apartamente

Birouri

Spatii comerciale

Istoric

De-a lungul întregii sale existenţa, Timişoara a fost un oraş -frontieră. Istoria sa mai nouă, care începe cu „reîntemeierea” de către austrieci în prima jumătate a secolului al XVIII-iea se identifică cu cea a imperiului habsburgic şi a celui austro-ungar, din care oraşul face parte timp de 2 secole. Identitatea culturală multiplă a Timişoarei o repetă pe cea a mozaicului etno-cultural al Imperiului. Structura urbană a Timişoarei este rezultatul unei dezvoltări care începe odată cu cucerirea oraşului de către habsburgi, în 1716. Cele aproape 2 secole de ocupaţie turcească nu lasă urme în organizarea urbană sau în arhitectura oraşului, tot aşa cum nici o construcţie nu se păstrează din epocile anterioare.

Intervenţia austriacă se referă mai ales în partea centrală a oraşului-Cetate, care este înconjurată de noi fortificaţii bastionare. În interior se trasează o tramă stradală complet nouă. Clădirile formează fronturi continue la stradă, constituind cvartale rectangulare denumite careuri, care se păstrează şi astăzi.

În aceeaşi perioadă se realizează asanarea terenurilor mlăştinoase din jurul cetăţii şi se regularizează cursul râului Bega, care devine de la jumătatea secolului XVIII şi până la introducerea căii ferate, unica posibilitate de transport pentru mărfurile grele, care leagă Timişoara, prin Tisa de centrul Europei

Râul Bega, va constitui unul din factorii determinanţi ai dezvoltării oraşului modern. Alături de Cetate şi de Canalul Bega, se dezvoltă suburbiile Fabric, Elisabetin şi losefin, Mehala, care devin nuclee complementare ale oraşului.

Dezvoltarea ulterioară, păstrează caracterul polinuclear al oraşului sec XIX-XX, iar extinderea oraşului urmează modelele de dezvoltare ale oraşelor central europene.

Odată cu demolarea fortificaţiilor şi asanarea terenurilor mlăştinoase, cu apariţia noilor mijloace de transport, cu dezvoltarea comerţului şi industriei, cu creşterea populaţiei, aria centrală a Timişoarei se dezvoltă spre suburbii, care, la rândul lor se extind, putânduse realiza astfel o dezvoltare extensivă a oraşului, precum şi o organizare urbană.

Încă din a doua jumătate a secolului XIX, Timişoara este unul dintre cele mai avansate oraşe ale Imperiului austro-ungar: în 1881 se instalează reţeaua telefonică, în 1895 începe asfaltarea străzilor, în 1899 se introduce tramvaiul electric, în 1884 devine primul oraş european în care este introdus iluminatul stradal.

Imobilul subiect al prezentei documentaţii se află situat în zona centrală a Municipiului Timişoara, pe partea dreaptă de parcurgere dinspre clădirea Operei spre Catedrala Ortodoxă, înscris în seria de clădiri P+3-4 nivele, denumite palate care mobilează această zonă, care au spaţii comerciale la parter şi locuinţe la etaje.

Aceste imobile s-au ridicat aproape în acelaşi timp, respectiv anii 1911-1913, fiind majoritar operele arhitectului şef al Timişoarei, Laszlo Szekely.